Home » D:News » Ce este creatura misterioasă care bântuie prin New York? În sfârşit, zoologii au identificat-o: este un animal care n-a mai fost văzut acolo de peste 300 de ani

Ce este creatura misterioasă care bântuie prin New York? În sfârşit, zoologii au identificat-o: este un animal care n-a mai fost văzut acolo de peste 300 de ani

Publicat: 28.06.2014
În cartierul Morris Heights din districtul new-yorkez Bronx a fost zărit, începând in luna aprilie a acestui an, un animal care cutreiera străzile mai ales noaptea şi pe care localnicii nu l-au putut recunoaşte. Abia în urmă cu câteva zile, misterul a fost dezlegat: un zoolog a identificat creatura ca fiind un jder-pescar, un animal care n-a mai fost semnalat în regiune din secolul al XVII-lea.

Zoologul Roland Kays, de la North Carolina Museum of Natural Sciences, a identificat animalul după o fotografie care i-a fost trimisă.

Jderul–pescar (Martes pennanti) aparţine familiei mustelidelor (din care fac parte jderul, dihorul, nevăstuica, bursucul); este o specie americană care, în trecut, era foarte căutată pentru blana sa, fiind prinsă cu capcane de vânătorii de animale cu blană preţioasă. Cândva, era abundent în zona din jurul oraşului New York, dar vânarea excesivă a dus la dispariţia lui din această regiune. Ultimele semnalări în această regiune datează probabil din secolul al XVII-lea, spune Kays.

După interzicerea vânării lui cu capcane, în anii 1930, populaţiile au început să crească, iar acum arealul speciei se extinde. 

Jderul-pescar, dispărut din jurul NewYork-ului de cel puţin 300 de ani, îşi extinde acum arealul.    Imagine: ForestWander, CC-BY-SA-3.0-us Jderul-pescar, dispărut din jurul NewYork-ului de cel puţin 300 de ani, îşi extinde acum arealul.

Jderul-pescar se hrăneşte, în general, cu rozătoare de talie mică şi mijlocie – veveriţe, şobolani -, dar există şi relatări ale unor cazuri în care a atacat cerbi.

Nu reprezintă un pericol pentru om, dar poate fi o ameninţare pentru pisici şi pentru câinii de talie mică.

Sursa: Mail Online

 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase